Case Eco Dorna – Rezervă acum
Contact gazdă – cabaneecodorna@gmail.com – 0754 904 900
Astăzi vă propunem o escapadă de vis la Case Eco Dorna, unde să vă relaxați în ciubăr și saună. Casele din lemn se află într-o pădure de conifere, la baza celei mai lungi pârtii de schi din Vatra Dornei.
Acestea sunt ideale pentru distracțiile restrânse în familie sau între prietenii. Capacitatea de cazare este de 4 sau 6 persoane.
Descoperiți un vechi regat din Vatra Dornei, cu castele de la care nu vă mai puteți lua privirea. Sunteți fascinați? Haideți în rândurile ce urmează!
În acest articol veți găsi toate informațiile necesare pentru a vă putea rezerva singuri experiența.
Cu ajutorul datelor de contact din antet veți putea contacta gazda, fără a mai apela la intermediari. Astfel, veți evita plata oricăror taxe sau comisioane către terți.
Obiective culturale în Vatra Dornei
Am rămas prinși în regat, în Parcul Central din stațiune. Mergem spre castelul medieval să îi aflăm povestea. În jurul anului 1871 a fost descoperit un izvor cu proprietăți curative, Izvorul Sentinela. În anul 1896, pe acel loc s-a clădit un edificiu în stilul castelelor medievale.
Clădirea impresionantă era un loc magic de unde tinerele îmbrăcate în costum popular veneau să ia apă minerală la pahar sau în cană. Castelul a fost construit ca punct de belvedere pentru obiectivele turistice din Vatra Dornei. Treptat debitul izvorului a scăzut, iar apa și-a pierdut din proprietăți și din trăinicie, așa că azi a rămas doar maiestuoasa clădire martoră a unui trecut glorios.
Plimbarea prin parc este încântătoare, alături vă vor fi gărzile locului, veverițele. Neapărat să aveți cu voi o pungă de alune!
Descoperiți tradiția și faceți cunoștință cu trecutul la Muzeul Etnografic. Exponatele prezentate sunt: elemente arhitecturale tradiționale, piese din ceramică pictate manual, case din lemn realizate în miniatură, țesături, costume populare, datini și obiceiuri ilustrate prin ouă încondeiate, măști. La acest muzeu veți vedea exponate unice din Bucovina , și anume costumele populare ale femeilor huțule (din zona Izvoarelor Sucevei).
Pârtii de schi in Vatra Dornei
În Vatra Dornei veți găsi a doua cea mai lungă pârtie de schi din țară, Pârtia Dealul Negru. Aceasta are o lungime de 3200 de metri, un grad de dificultate mediu și acces pe cablu. Peisajul este spectaculos, zăpada numai bună pentru schiat sau dat cu placa, deci să înceapă distracția pe pârtie! Programul și tarifele pot fi accesate aici. De asemeni veți găsi și informații despre celelate pârtii din zonă: Pârtia Parc 1, Pârtia Parc 2 și Pârtia Veverița.
Case Eco Dorna, ciubăr și saună într-o pădure de conifere
Casele Eco Dorna construite din lemn, cu ciubăr incălzit și saună sunt perfecte pentru o vacanță de vis. Acestea sunt situate într-o pădure de conifere, acolo unde liniștea domnește și relaxarea vă cheamă la ea.
Două case ce se privesc în oglindă, cum ar spune proprietarii, vă așteaptă să le fiți prieteni. Am aflat câteva dintre secretele traiului într-o casă din lemn: diminețile și zilele sunt pline de energie, lemnul oferă beneficii minții și reduce stresul. Iată tot ce trebuie să știți în acest articol.
În interior lemnul a acaparat armonios totul, natura se simte la fiecare pas, iar modernul nu prea își face loc. Facilitățile de care dispune fiecare casă sunt: paturi matrimoniale relaxante, baie proprie cu echipament contemporan, living cu canapea extensibilă, bucătărie utilată complet.
În curte, două foișoare sunt pregătite să asculte povești și să vă ofere prilejul de a crea altele. Două grătare rustice așteaptă să gătiți cele mai bune preparate. Ce spuneți, cel care rămâne ultimul pe pârtie să pregătească masa? Între timp copiii se joacă liniștiți pe cele două leagăne puse la dispoziție. O atmosferă de poveste, mai ales la lăsarea nopții, când înconjurați de freamătul brazilor, de adierea rece a naturii, vă delectați sufletul și mintea în ciubărul cu apă caldă și în saună.
REZERVAȚI-VĂ SINGURI EXPERIENȚA
Un regat al zăpezii, veverițe drept gărzi și un castel medieval vă așteaptă în vacanță. Haideți la Case Eco Dorna, să vă relaxați în ciubărul cu apă caldă, în saună și în cabanele din pădurea de conifere.
Luați legătura direct cu gazda. Evitați orice taxă sau comision perceput de alte platforme sau agenții de turism!
Text: Alice Cazan