Bucovina: Obiective turistice și locuri de vizitat mai puțin cunoscute

Bucovina: Obiective turistice și locuri de vizitat mai puțin cunoscute

Bucovina: Obiective turistice și locuri de vizitat mai puțin cunoscute 1600 800 Wildventure

Planifici o vacanță în Bucovina?

Ți-am pregătit o listă cu obiective turistice și locuri de vizitat, care să te ajute în descoperirea frumuseților ascunse.

Le-am împărțit pe categorii astfel:

  • Obiective turistice religioase;
  • Obiective turistice din Suceava, pentru iubitorii de istorie;
  • Locuri de vizitat pentru iubitorii de tradiție;
  • Locuri de vizitat pentru iubitorii de natură;
  • Alte obiective turistice de neratat;

Iar în final, îți vom prezența o listă cu cele mai frumoase cazări din Bucovina pentru ca vacanță ta să fie una de neuitat.

Obiective turistice religioase in Bucovina

Bucovina este emblematică datorită lăcașurilor sale de cult, unice în Europa prin picturile deosebite. Acestea au fost construite la sfârșitul secolului al XV-lea și sfârșitul secolului  al XVI-lea.

Opt dintre mănăstiri sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Acestea fiind:

Mănăstirea Voroneț se află într-un cadru natural, înconjurată de liniște. A fost ctitorită în 1488 de domnitorul Ștefan cel Mare. Elementele inedite ale mănăstirii sunt albastrul de Voroneț, un pigment cu o rețetă secretă, unic în lume, ce a rezistat în timp. Acoperișul în formă de con și picturile exterioare datează din timpul domniei lui Petru Rareș. Un alt element impresionant este Fresca Judecății de Apoi, de pe peretele vestic, fiind cea mai elocventă tratare a temei apocaliptice din spațiul creștin răsăritean, fapt ce a atras mănăstirii supranumele de Capela Sixtină.

Mănăstirea Humor este situată într-un cadru sălbatic, pe coama unei coline, împrejmuită de pajiști, dealuri și multă liniște. A fost ridicată în 1530 de logofătul Toader Bubuiog. Elementele interesante ale mănăstirii sunt pridvorul cu două arcade frânte și scenele în care predomină roșul, printre care se remarcă Arborele lui Iesei – ce face referire la arborele genealogic al lui Iisus.

Mănăstirea Moldovița este ascunsă printre creste împădurite, la 15 km de comuna Vama, Bucovina. A fost ctitorită în anul 1532 de domnitorul Petru Rareș. Mănăstirea este o veritabilă bijuterie a artei moldovenești medievale, picturile păstrând și astăzi culorile originale.

Mănăstirea Sucevița se află într-o arie naturală bogată, la 18 km de Rădăuți. A fost atestată documentar în 1582, fiind ctitorită de familiile Movilești. Picturile murale interioare și exterioare au o valoare artistică importantă, fiind reprezentate narațiuni biblice din Vechiul și Noul Testament, dar și rar întâlnita Scară a virtuților.

Mănăstirea Arbore este situată în inima satului Arbore. A fost ctitorită de domnitorul Luca Arbore în 1503. În interior se păstrează cel mai valoros însemn funerar în stil gotic din Moldova – chivotul de mormânt al ctitorului bisericii.

Mănăstirea Pătrăuți se află într-o livadă, în imediata apropiere a unei păduri. A fost prima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare, în 1487.

Mănăstirea Probota este situată în satul Probota, județul Suceava, într-o livadă cu meri și grădini de trandafiri. A fost ridicată în 1530 de domnitorul Petru Rareș. Nota distinctivă este dată de bolta pictată care amintește de bolta Capelei Sixtine de la Vatican.

Mănăstirea ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost începută în 1514 și terminată în 1522.

Dacă ajungi în Bucovina trebuie să vizitezi și lăcașul de cult – Mănăstirea Dragomirna. Amplasată la marginea unui lac, cu o încărcătură sufletească liniștitoare, mănăstirea este spectaculoasă datorită unicității de construcție, fiind cea mai înaltă și cea mai strâmtă biserică ridicată vreodată.

Obiective turistice din Suceava, pentru iubitorii de istorie

Cetatea de Scaun a Sucevei este un important loc de vizitat în Bucovina, pentru că aici s-au scris pagini de istorie. În estul orașului Suceava se află o construcție medievală captivantă, care te proiectează cu secole în urmă, fiind și locul de unde poți admira întreaga priveliște a văii Sucevei.

Cetatea de Scaun a fost construită în a doua jumătate a secolul XIV de Petru I Mușat și fortificată în secolul XV de Ștefan cel Mare. Cetatea avea rol de apărare împotriva atacurilor otomane.

În cetate există o expoziție permanentă cu arme medievale, blazoane și tezaurul al Moldovei, precum și proiecții multimedia care prezintă istoria cetății.

Muzeul de Istorie din Suceava

Este un muzeu foarte bine organizat, care vorbește despre Bucovina și Moldova din cele mai vechi timpuri până la Revoluția din 1989. Expozițiile captivante sunt cea a culturii preistorice, a Erei Medievale și Sala Tronului, cu mii de obiecte unice în țară. Printre cele mai interesante exponate sunt pergamentele, vârfurile de săgeți, vasele de lut, primele bijuterii pentru femei și primele uniforme ale pompierilor din România.

Locuri de vizitat în Bucovina pentru iubitorii de tradiție

Muzeul ,,Arta lemnului din Câmpulung Moldovenesc”

Este un obiectiv turistic care prezintă istoria industriei lemnului și modul său de prelucrare. La muzeu se găsește unul dintre cele mai vechi care din țara noastră, ce are peste 400 de ani.

Muzeul de Etnografie ,,Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți a fost înființat în 1934, fiind cel mai vechi muzeu etnografic din Bucovina.

Muzeul prezintă ocupațiile tradiționale, portul popular din Nordul României, țesături, cusături, sculpturi, obiecte de ceramică neagră, ouă încondeiate.

Ciocănești este o altă atracție turistică din Bucovina care se remarcă prin arhitectura caselor pictate cu motive tradiționale, cât și prin încondeierea ouălor.

Comuna a fost atestată documentar din 1400, iar în anii 1950, o localnică a decis să-și picteze casa cu motive ce se regăsesc în arta încondeierii ouălor. De atunci, a devenit o tradiție ca locuitorii să-și picteze casele cu motive tradiționale.

Un motiv în plus să vizitezi acest loc din Bucovina este faptul că celebrul ghid de călătorii Lonely Planet a situat comuna Ciocănești în top 10 cele mai colorate destinații de vacanță din Europa.

Muzeul Satului Bucovinean se află la 1 minut de Cetatea de Scaun a Sucevei.

Constituie o incursiune în timp, prezentând viața țăranului român din regiunea Bucovinei. Aici poți să intri în case tradiționale, anexe gospodărești, poți să vezi instalații tehnice populare și să descoperi o parte din viața de atunci. În ultima parte a articolului, vei descoperi case tradiționale vechi de secole în care te poți caza în Bucovina.

Muzeul Oului din Vama este cel mai mare muzeu al acestei arte din România. Cuprinde peste 7.000 de ouă încondeiate, unele rare, având o vechime de 50-100 de ani.

Satul Marginea este unul dintre locurile de vizitat din Bucovina pe care nu trebuie să îl ratezi, pentru că aici se practică olăritul cu ceramică neagră, unică în Europa.

Trebuie să știi că un astfel de loc, cu ceramică neagră, mai este doar în Mexic.

Unic: Participă la atelierul de olărit cu ceramică neagră din Marginea pentru a te conecta cu tradiția și a susține continuarea acestui meșteșug.

Alte locuri de vizitat în Bucovina, care pun în evidență tradiția zonei sunt atelierele și centrele de creație ale meșterilor populari. Ți le prezentăm pe meșteșuguri, astfel:

  • Încondeierea ouălor în Vatra Moldoviței, Ciocănești, Brodina, Poiana Stampei;
  • Ceramică în Marginea, Rădăuți;
  • Arta țesutului în Rădăuți, Arbore;
  • Arta picturii de icoane în Suceava, Rădăuți, Vatra Dornei, Molid, Fundu Moldovei;
  • Împletit nuiele în Marginea și Gura Humorului;
  • Pielărie, Cojocărie în Bilca, Vama, Fundu Moldovei;
  • Prelucrarea lemnului în toate zonele menționate anterior.

Muzeul Ciprian Porumbescu din Suceava te transpune într-o altă lume, ca și cum ai avea șansa să te întâlnești cu marele compozitor.

Locuri de vizitat în Bucovina pentru iubitorii de natură

Muzeul de Științe ale Naturii și Cinegetică se află în Vatra Dornei și prezintă flora și fauna locală.

Tinovul Mare

Este situat în Poiana Stampei, județul Suceava și este cea mai mare rezervație de turbă din țară, care cuprinde pini seculari, mesteacăn pufos, molizi, bumbăcărița și multe alte elemente de faună și floră pe care le vei afla prin panourile informative.

Parcul Național Călimani este un loc de neratat în vacanța în Bucovina, mai ales dacă te pasionează natura, deoarece parcul este construit în mare măsură din munți vulcanici, fiind unic în lume datorită reliefului, florei și faunei.

Aici găsești cel mai mare crater vulcanic din România. Ca și floră și faună întâlnești pe trasee bujorul românesc de munte, zâmbrul, iar cocoșul de mesteacăn este un ghid nelipsit al parcului.

Alte obiective turistice de neratat in Bucovina

Mocănița Huțulca se află în Moldovița, Bucovina. Trenul cu abur te poartă printre peisaje rurale pe un traseu de 12 km, construit acum mai bine de un secol.

Cazare în Bucovina

Acum că ai aflat cele mai frumoase obiective turistice, rămâne să stabilești unde să te cazezi în vacanța în Bucovina.

 Și ca să te ajutăm să îți planifici o vacanță memorabilă, îți oferim câteva idei de cazare, constând în case tradiționale și cabane spectaculoase.

1. Casa Baciu: Una dintre cele mai luxoase cabane de închiriat în Suceava

Vrei să pleci într-o escapadă doar cu partenerul tău, fără copii?

Casa Baciu este o cazare adults only, unde vei avea parte de clipe de liniște, departe de toată agitația cotidiană.

Cabana este situată în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, la o altitudine de 1.000 de metri.

Dispune de camere duble și de camere cvadruple, fiecare cu băi proprii.

P.S. Mâncarea de la Casa Baciu este tradițională și foarte gustoasă.

Rezervă Acum Necomisionat.

2. Hygge Hut: Cazare în Bucovina, ideală pentru cuplu sau o familie

Îți dorești o vacanță cu partenerul sau familia, într-un loc izolat, dar cu tot confortul modern?

Hygge Hut, o casă veche de peste 120 de ani este alegerea potrivită.

Se află în comuna Vama, Bucovina, locul prielnic de unde să pornești în descoperirea zonei.

Rezervă Acum Necomisionat.

3. La Saivan: Excursie în Bucovina autentică

Vrei o experiență inedită pentru vacanța ta, care să te conecteze cu originile și cu tradiția?

La Saivan este un Bio Retreat și o fermă, ce îți dă ocazia să înnoptezi într-una dintre cele trei case vechi de peste 100 de ani, dar care au tot confortul de acasă.

Totodată, La Saivan, pătrunzi în lumea de altădată. Vezi cum se hrănesc animalele. Stâna este chiar lângă tine. Înveți să mulgi oi, vaci și să faci brânză.

De asemenea, înveți rețete locale și meșteșuguri tradiționale.

La Saivan este situat într-o zonă izolată, din comuna Vama, județul Suceava.

Rezervă Acum Necomisionat.

4. Loft Chalet: Una dintre cele mai frumoase cabane de închiriat din Suceava

Este situată într-o zonă liniștită cu un peisaj pitoresc, în comuna Gura Humorului, județul Suceava.

Loft Chalet are 5 dormitoare cu băi proprii, zone de relaxare și stat la povești cu geamuri uriașe, foișor cu grătar, un mic părculeț pentru cei mici.

Se închiriază integral, pentru 10 adulți și 5 copii.

Rezervă Acum Necomisionat.

5. Casa Bunicii: Cazare într-o casă autentic bucovineană, cu mâncare tradițională

Cauți case tradiționale în Bucovina, unde să-ți petreci concediul?

Casa Bunicii este una dintre ele. Se află în comuna Vama, județul Suceava.

Aceasta pune la dispoziție două case tradiționale pentru cazare. Una perfectă pentru un cuplu, iar cealaltă ideală pentru o familie.

Casele tradiționale, deși vechi de 100 de ani, dispun de facilitățile moderne.

Mâncarea tradițională este pregătită cu gust ca la bunica, mereu proaspătă și foarte delicioasă.

Rezervă Acum Necomisionat.

6. Vatra Boierească: Conac și case tradiționale din Bucovina, cu ciubăr și mâncare tradițională

Pentru a descoperi Bucovina, Vatra Boierească este opțiunea perfectă de cazare, pentru că se află la 30 de minute distanță de mănăstirile din Bucovina și la mică distanță de atracțiile turistice importante.

Vatra Boierească se află în Cacica, județul Suceava.

Dispune de un conac tradițional cu camere duble și două apartamente de familie. De asemenea are trei case tradiționale, fiecare cu o capacitate de cazare pentru 6 persoane.

P.S. Cazarea îți pune la dispoziție ciubăr cu apă sărată, ca să te relaxezi așa cum se cuvine.

Rezervă Acum Necomisionat.

7. Casa Baciu: Cabană de închiriat în Bucovina, cu piscină, SPA, mâncare tradițională și cramă

Îți imaginezi vacanța în Bucovina ca o îmbinare între descoperirea obiectivelor turistice, mâncare tradițională gătită cu ingrediente locale și relaxare de vis?

Atunci Casa Baciu este pentru tine!

Se află în mijlocul naturii, în comuna Fundu Moldovei, județul Suceava.

Dispune de piscină, ciubăr, saună, servicii de masaj, restaurant cu mâncare locală și cramă cu vinuri.

Are 6 camere duble cu băi proprii și un apartament pentru două persoane cu baie proprie.

Rezervă Acum Necomisionat.

8. Pensiunea Bio ValePutna: Cazare în Bucovina cu piscină și jacuzzi

Pensiunea Bio ValePutna se află în satul Pojorâta, județul Suceava, amplasată la o distanță de 30-40 de minute față de obiectivele turistice de interes ale Bucovinei.

Este o cazare superbă, cu saună și jacuzzi.

În plus, pensiunea are un mic iaz pentru pescuit, grătar, afumătoare.

Se închiriază integral, pentru 12 persoane. Are 6 camere duble, fiecare cu baie.

P.S. Gazdele oferă mai multe activități precum vizită la stână și lecții de prepararea a cobzei de păstrăv.

Rezervă Acum Necomisionat.

9. La Moara: Cazare tradițională cu mâncare delicioasă

În Fundu Moldovei, Bucovina, într-o zonă liniștită, cu pădurea drept fortăreață, se află La Moara.

La Moara este o pensiune tradițională, potrivită pentru vacanța solo, în doi sau cu familia.

Pensiunea are un restaurant cu mâncare tradițională, care este gătită cu ingrediente locale.

P.S. Cazarea acceptă plata prin vouchere de vacanță.

Rezervă Acum Necomisionat.

Bucovina este o regiune din România binecuvântată cu lăcașuri în care îți vei găsi liniștea sufletească, cu peisaje pitorești care te vor fermeca, cu istorie bogată și cu tradiții care îți vor intra la inimă și te vor face să-ti cunoști rădăcinile. Alege cazare în case tradiționale ori cabane superbe și descoperă o parte din România arhaică!

 

rezerva acum

Experiențe turistice în România frumoasă

Cazare în case tradiționale, case boierești, conace, castele și multe altele…