Organizezi un teambuilding, sunteți o gașcă mare sau cauți cazare lângă pârtia de schi?
Sali Chalet este o cazare inedită, perfectă pentru găști numeroase.
Ciubărul și alte facilități premium sunt gata să-ți ofere relaxarea de care ai nevoie în Băișoara, la câteva minute de pârtie.
Sali Chalet: O nouă cabană premium, ideală pentru team building în Băișoara
Locația pune la dispoziție 32 de locuri de cazare, în 16 dormitoare duble. 19 băi sunt disponibile la Sali Chalet, dintre care 3 sunt comune, iar restul private, pentru fiecare cameră.
Parterul cabanei este suficient de mare pentru ca grupurile numeroase să aibă parte de tot confortul.
Acolo vei găsi un living cu două canapele imense și un bar cu scaune înalte. Zonele de relaxarea și socializare sunt suficiente și versatile.
Separat, se află o sală de mese de mare capacitate, dar suficient de compactă ca nimeni să nu se simtă exclus.
În diferite colțuri ale cabanei se află zone special amenajate de recreere, dar puțin mai intime, atât la parter, cât și la etaj. Aici te poți retrage pentru discuții private sau pur și simplu dacă vrei un moment de liniște.
Bucătăria este separată și este ultra dotată, astfel ca puteti prepara cele mai complexe delicii culinare. Spațiul vast pe care îl pune la dispoziție poate face din procesul de gătire chiar o muncă în echipa, interactivă și distractivă în același timp.
La exterior, Sali Chalet deține un ciubăr, o zonă special amenajată pentru grătare și o curte perfectă pentru activitățile de grup.
Atracții și obiective turistice în județul Cluj
Situat în Transilvania, județul Cluj este renumit pentru frumusețea peisajelor sale și pentru patrimoniul cultural bogat. Aici, poți găsi o varietate de atracții și obiective turistice care vor satisface orice preferință.
- Cetatea Dejului datează din secolul al XIII-lea și a fost construită pe ruinele unei cetăți romane. Aici, turiștii pot admira arhitectura medievală, precum și expozițiile de artă și istorie găzduite în interiorul cetății.
- În centrul orașului Cluj-Napoca, turisții pot găsi multe alte atracții. Printre acestea se numără Catedrala Sfântul Mihail, construită în stil baroc, precum și Muzeul de Artă Contemporană și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
- Pentru cei pasionați de natură, există o mulțime de locuri de vizitat. Cheile Turzii, unde se pot face drumeții și se pot admira cascadele și peșterile spectaculoase, sau Munții Apuseni, care oferă o gamă largă de activități în aer liber, de la drumeții și ciclism, la schi și snowboard.
- Salina Turda, una dintre cele mai mari mine de sare din Europa. Astăzi, a fost transformată într-un parc de distracții subteran.
- Lacul Tarnița și Beliș sunt recunoscute pentru peisajele spectaculoase pe care le oferă si diferitele activități pe care le poți desfășura aici: kayac, paddle board, ture cu barca sau cu hidrobicicleta sau pur și simplu să te relaxezi pe malul lacului.
- Piatra lui Lucaci este un traseu care oferă o priveliște superbă asupra Lacului Tarnița. Traseul îl parcurgi în aproximativ 2 ore jumătate, iar acesta este un traseu de dificultate ușoară spre medie.
- Castelul Bánffy din Bonțida este unul dintre cele mai spectaculoase castele nobiliare din Transilvania. Se află la 30 km de Cluj-Napoca și în prezent găzduiește un festival de muzică foarte apreciat atât în Româna, cât și în afara țării: Electric Castle.
Dacă vrei să mergi ceva mai departe, în celelalte zone ale României, pe blogul nostru găsești zeci de variante pentru a-ți planifica sejurul. De la cazări spectaculoase, până la atracții mai puțin cunoscute din țara noastră, toate sunt prezentate de Wildventure Romania. Tu alegi zona, iar noi venim cu propunerile.
O PLATFORMĂ DOAR PENTRU EXPERIENȚE PREMIUM
Noua variantă a platformei Travlocals.com este fi disponibilă și vei găsi o mulțime de cazări și experiențe inedite din țara noastră. Grație noii versiuni, vei putea vedea disponibilitatea în timp real, în avans și vei putea plăti pe loc, cu cardul. În plus, vei putea contacta gazda pentru orice întrebări suplimentare. Toate rezervările sunt necomisionate, iar cel mai bun preț este garantat.
Rezervând prin intermediul platformei noastre, ajuți la dezvoltarea unui proiect 100% românesc. Între timp, ne poți urmări pe conturile noastre de Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate update-urile și noile locații introduse.