Astazi calatorim virtual la familia Gospodaru din satul Pietriceaua, judetul Prahova, acolo unde vom invata cum se face un bulz ciobanesc autentic. Montajul video este realizat de Stefan Lungu, in colaborare cu Dnata, pentru unul dintre cele mai frumoase proiecte culinare de identitate natioanala, 100 de retete de foc.
Pe scurt, proiectul si-a propus sa culeaga cele mai gustoase retete culinare, rascolind Romania, din catunele izolate de munte si pana la satele lipovenesti din Delta Dunarii. Proiectul va ofera acum 100 de retete, fiecare dintre acestea beneficiind de cate un scurtmetraj video a carui vizionare va va introduce in spiritul locului din care respectivele preparate isi trag radacinile.
Reteta bulz ciobanesc
Va vom prezenta in cele ce urmeaza o reteta delicioasa de bulz ciobanesc cu branza de burduf (de capra).
Ingrediente
- un litru de apa;
- o jumatate de kg de malai;
- o jumatate de kg de branza de burduf (reteta este cu branza de capra, dar poate fi folosita si cea de oaie);
- o lingurita de sare;
Mod de preparare
- Se fierbe apa in care s-a pus sarea si o lingura de malai. Cand clocoteste se pune tot malaiul in tuci si se lasa la fiert pentru 25-30 minute, timp in care va trebui sa amestecati constant cu facaletul.
- Dupa ce a fiert bine si mamaliga este mai vartoasa, se rastoarna tuciul de un fund de lemn si se taie mamaliga cu ata in felii mari. Aceste felii se pun in podul palmei (aveti grija ca ard), iar in centrul lor se face o adancitura.
- In adancitura facuta se adauga un bulgare de branza cat pumnul de mare si se acopera cu mamaliga, realizandu-se o forma sferica.
- Peste jar se pune un gratar si se lasa bulzul la copt. Dupa ce acesta a prins putina crusta, puteti face o noua scobitura in care sa spargeti un ou. Acoperiti apoi bulzul cu un tuci intors pentru ca jarul sa poata coace oul ca la cuptor.
Reteta de bulz ciobanesc cu branza de burduf este gata. Pofta buna!