Casa Noah – Rezervă acum
Astăzi descoperim tradiția satului săsesc Richiș.
Am găsit aici o zonă pitorească, înconjurată de păduri dese, de munți, de orașe medievale și sate ce păstrează imaculate pacea, tradiția și bunul gust.
Poposim în cele din urmă la Casa Noah, una dintre cele mai frumoase exponente ale turismului rural românesc.
Dacă ați putea privi dintr-un avion satul Richiș, panorama ar fi tradusă ca o imagine în care doar natura inundă. Acoperișurile cărămizii, realizate cu elemente naturale, sunt o adevărată bucurie. De sus, imaginea e ireală, norii joacă feste, dar când ajungeți la sol, totul devine credibil… E ideal.
În acest articol veți găsi toate informațiile necesare pentru a vă putea rezerva singuri experiența. Cu ajutorul datelor oferite in antet veți putea contacta gazda, fără a mai apela la intermediari. Astfel, veți evita plata oricăror taxe sau comisioane către terți.
Casa Noah, viața trăită cu încetinitorul
Casa Noah e o piesă de artă tradițională, însă ea nu a fost mereu așa. Haideți să îi aflăm istoria.
Prin anii ’90, tencuiala îi era căzută, iar buruienile au decis să îi ia suflul. Speranța era singurul sentiment ce o mai ținea încă vie. Gândul că cineva special o va salva, și pozitivitatea ei l-au atras pe Paul Hemmerth, un tânăr român născut în Mediaș. Acesta s-a dovedit a fi eroul de care avea nevoie pentru a-si recăpăta stralucirea de odinioară.
Treptat, Casa Noah a devenit o familie, iar în curte au renăscut construcțiile vechi. Puteți înnopta în trei dintre proprietățile familiei: Casa Galbenă, Casa Verde și Casa Albastră.
Aici veți descoperi tradiția autentică săsească. Acordați-vă timp să priviți, să înțelegeți și să credeți în lucruri frumoase. Când a venit să dea altă viziune casei lăsate în paragină, Paul Hemmertha descoperit o lume aproape pierdută.
Acum, satul a devenit un magnet pentru călătorii ce caută liniște, datini și obiceiuri vechi. Harta lumii se scrie în încăperile casei, pentru că pragul său a fost trecut de turiști din toate colțurile Pământului. Oaspeții găsesc o renaștere, o ruptură din agitația ce îi înconjoară zi de zi. E o încărcare de baterii, de care, fără să știm, avem nevoie cu toții.
Cum pătrundeți în casă mintea vă e odihnită de albul pur al pereților. Interiorul e mobilat cu piese tradiționale, iar geamurile mici din lemn sunt protejate de obloane.
Mese cu bucate din timpuri străvechi sunt gustate în grădină. Tot acolo veți descoperi felurite obiecte de artizan, veți simți mirosul liliacului și adierea legumelor proaspăt scoase din pământul vecinilor. Totul este încântător!
O experienta gastronomica pe cinste
Casa Noah dispune de un cort special amenajat pentru turiștii însetați de conexiunea cu natura, și nu numai.
Descoperiți povestea satului chiar de la localnici. Plimbați-vă cu trăsura și intipăriți în memorie imagini unice. Lăsați telefonul la o parte, aici singura comunicare e cea cu oamenii și cu natura din jur.
În Richiș mesele pot fi servite la localnici, iar serile cu focuri de tabără, slănină prăjită și cartofi la jar sunt de neuitat.
Pozele transmit liniște și chemare către rădăcinile strămoșilor noștri. Haideți la drum. Povestiți cunoscuților și duceți tradiția românească mai departe. Veniți cu noi în această lume, în care timpul nu se grăbește să treacă?
REZERVAȚI-VĂ SINGURI EXPERIENȚA
Ați rămas plăcut surprinși de cele relatate cu privire la această locație de vis? Ei bine, vă puteți face singuri rezervarea, fără a mai apela la intermediari.
Cu ajutorul noii noastre platforme, Travlocals.com, veți putea lua legătură cu gazdele celor mai frumoase experiente turistice din Romania. Veți evita plata oricăror taxe sau comisioane către alte platforme sau agenții de turism.
Credem în lucrurile făcute cu suflet. Ne place să aflăm povești și să le transmitem mai departe. Dacă vreți să sprijiniți sentimentul turismului rural si cultural, o puteți face printr-o donație. În partea de jos a meniului veți găsi un buton ce vă va permite să donați orice suma, în doar câteva secunde.
Text: Alice Cazan
Vreau sa petrec o lună la voi.
Se poate. Astept raspuns!