Casa Țara Beiușului
Astazi va prezentam povestea unei gospodarii traditionale, readusa la viata de doi tineri indragostiti de vremurile copilariei. Casa Tara Beiusului este amplasata in satul bihorean Dragoteni, la poalele Apusenilor.
Zona este una pitoreasca si chiar daca nu beneficiaza de renumele turistic al Maramuresului sau al Bucovinei, iti ofera o alta perspectiva asupra vietii satului romanesc.
Protagonistii povestii de astazi sunt Emil si Andrada Tempeleanu, cei doi tineri care au dat viata la oras pe traiul de la tara, acolo unde au ales sa reconditioneze gospodaria in care a trait bunica lor si sa o introduca in circuitul turistic. Iubitori de natura, traditii si obiceiuri, dar mai ales patrioti, cei doi tineri sunt promotori aprigi ai tuismului romanesc, prezentand fata frumoasa a acestuia tuturor oaspetilor care le trec pragul, mare parte dintre acestia fiind straini.
O experienta de cateva zile in Casa Tara Beiusului te intoarce in timp cu peste 100 de ani.
Aici uiti de agitatia cotidiana, scapi de sub vraja tehnologiei si te imbogatesti cultural si spiritual. Practic, incepi sa constientizezi ca viata la oras iti ofera aparent mai mult confort, in timp ce iti fura cele mai frumoase sentimente si trairi.
Turistii straini care se cazeaza in acest loc de poveste intra in contact pentru prima data in viata cu obiceiuri disparute de mult timp in tarile lor natale.
Nu doar obiceiurile te incanta in comuna bihoreana Remetea, ci si peisajele, flora si fauna. Amintim cazul unei familii de nemti care afirmau ca aici au auzit pentru prima data in viata galsul dulce al privighetorii. Diminetile la Casa Tara Beiusului sunt mirifice.
Aerul curat, mirosul de lapte proaspat si fan cosit, glasul gastelor care trec pe ulita spre garla si mugetul vacilor te fac sa te intrebi daca nu cumva te-ai trezit in paradis.
Emil si Andrada sunt iubitori de munte si le place sa exploreze zona pe biciclete. Le place sa culeaga povesti de la batranii satelor si sa le transmita mai departe pentru a le asigura continuitatea. A
u invatat sa faca paine traditionala, pe care o coc in propriul cuptor pe lemne si le-o servesc calda turistilor, alaturi de alte specialitati culinare locale.
In plus, au reconditionat doua razboaie de tesut si au invatat sa lucreze cu ele, impreuna cu cateva femei din sat. Toate obiectele si mobilierul din casa sunt autentice, avand valoare inestimabila. Practic, fiecare lucrusor are povestea lui.
La Casa Tara Beiusului veti putea experimenta, printre altele, dormitul in paturi cu paie de ovaz, tesutul la razboi, framantarea si coacerea painii sau a cozonacului la cuptorul pe lemne, speologia si traseele montane.
Veti fi cazati intr-o casa traditionala compusa din doua camere si o bucatarie. Simplitatea aerului bihorean este emanata prin fiecare por al lemnului.
Curtea ofera numeroase atractii si locuri in care puteti sta la povesti: fie pe prispa casei, fie in sura la sezatoare, fie la vatra focului sau sub bolta de vita de vie, acolo unde este amenajata bucataria de vara.
De asemenea, in gradina este amenajata o plantatie de lavanda care te imbie atat vizual, cat si olfactiv. Baia si camara au fost amenajate in afara casutei tocmai pentru a-i pastra autenticitatea.
Esti dornic sa traiesti o astfel de experienta traditionala in Romania? Noua noastra platforma, Travlocals.com, te asteapta cu numeroase oferte, la cele mai bune preturi. Rezervarile se vor face necomisionat, direct de la gazda, asas ca nu mai sta pe ganduri, experientele unice se rezerva din timp!