Bijuteria de astazi ne poarta nu foarte departe, undeva la poalele Carpatilor, intre Brasov si Sibiu, intr-un sat înconjurat de dealuri si paduri, incarcat cu istorie si traditie.
Cincsor este un alt sat sasesc pe care l-am indragit din prima clipa, fiind o comunitate rurala care, aproape peste noapte, s-a transformat intr-un model de turism autentic romanesc.
Toate acestea s-au intamplat datorita unor oameni care, fie au copilarit prin zona, fie, straini fiind, s-au indragostit iremediabil de farmecul satului Cincsor, pe care, în scurt timp, l-au numit ‘’acasa’’.
Purtand în inima idealul reinvierii locului natal sau, pur si simplu, imaginea potentialului turistic imens al satului, acesti oameni inimosi au redescoprit si readus la viata, rand pe rand, fiecare bijuterie culturala pe care satul o avea de oferit.
Nu e de mirare de ce astazi, cu ajutorul gazdelor noastre, va puteti caza chiar în fosta scoala si parohie evanghelica, care impreuna cu Biserica Fortificata, formeaza un ansamblu istoric specific fostelor sate sasesti din Transilvania.
Pentru timpurile în care a fost construita, Scoala Evanghelica era o cladire foarte moderna, surprinzatoare pentru un sat transilvanean, fiind spatioasa si prevazuta cu ferestre mari.
Restaurarea nu a fost o munca usoara pentru gazdele noastre, insa cu fiecare coltisor nou descoprit, privindu-i simplitatea, frumusetea si autenticitatea, au simtit ca sunt cu un pas mai aproape de visul care poarta azi numele de ‘’Cincșor.Transilvania.Case de Oaspeți’’
Fosta Scoala Evanghelica din Cincsor este acum locul ideal pentru a experimenta viata la tara. Pe langa cele patru dormitoare cu care este prevazuta, casa de oaspeti va pune la dispozitie o zona de relaxare în salonul din vechea cancelarie, o biblioteca bogata si o veranda frumoasa si spatioasa, perfecta pentru servirea meselor.
Una dintre cele mai vechi cladiri din Cincsor, vechea casa parohiala, a fost si ea restaurata si transformata intr-o casa de oaspeti, ideala pentru cateva zile de odihna în Transilvania.
Aceasta va pune la dispozitie cinci camere en-suite, o mica biblioteca, o frumoasa sufragerie si o camera de lounge, ambele cu fresce ce dateaza de la sfarsitul secolului al XV-lea si, nu în ultimul rand, o bucatarie spatioasa.
Daca aveti copii, ii puteti lasa sa se joace în ’’Casuta cu povesti’’, fosta casuta pentru albine, în timp ce dumneavoastra savurati un pahar de vin local în vechea sura.
Situata chiar vizavi de Scoala Evanghelica, casa taraneasca este cea mai recent restaurata cladire din cadrul proiectului. Cu vedere inspre biserica fortificata, aceasta este prevazuta cu trei camere luminoase si spatioase, fiecare cu doua nivele, decorate în stil rustic-modern.
Iar daca ajungeti la Transylvania Guesthouse, ar fi pacat sa nu incercati bucatele acestora, pregatite cu grija si dragoste, folosind ingrediente locale atent selectionate.Trebuie sa stiti ca responsabilul principal este chef Adrian Boscu, care pregateste zilnic preparate proaspete si savuroase. Bucataria acestora se bazeaza pe traditiile bucatariei din Transilvania- cea saseasca, cea maghiara si cea romaneasca.
Cazare in satele sasesti din Transilvania?
Daca ai ajuns pe site-ul nostru probabil ca esti un impatimit al experientelor unice din Romania. Recent, am lansat cea mai moderna platforma de rezervari necomisionate, prin intermediul careia ne dorim sa creem un club exclusivist al turismului romanesc din punct de vedere al serviciilor promovate. Este vorba despre Travlocals.com.
Cu ajutorul acestei platforme vei putea rezerva de acum cazare in case traditionale, case boieresti, conace sau castele, glampinguri sau casute in copac si multe alte experiente de vis.
Nu va trebui sa platesti nicio gazda suplimentara, intrucat vei intra in contact direct cu gazda.
In plus, vei putea verifica singur tarifele si disponibilitatea in functie de sezon, facilitatile, regulile casei sau politica de rezervari.
cazare pt 2 persoane cu animal de companie, masa asigurata, voucher, 17-23 august