White Vama Veche – Rezervă acum
Astăzi vă prezentăm White Vama Veche, o cazare în stil mediteranean, aflată la 250 de metri de plajă.
Situată într-o zonă mai puțin aglomerată a Vămii, aceasta trezește o mulțime de emoții… veți fi proiectați în insulele Mării Mediteraneene, veți sta să vă întrebați dacă e un vis, și nu, nu e, sunteți pe litoralul românesc, în Vama Veche.
Îngemănarea aceasta inedită a fost gândită cu scopul de a vă oferi un concediu altfel. Un concediu în care libertatea și relaxarea sunt puse pe primul plan.
Până și camerele care au design modern sunt de două tipuri: pentru cei care vor liniște și pentru cei care vor să ia pulsul Vămii prin distracție până la răsărit.
Haideți să vă creați amintiri la mare!
În acest articol veți găsi toate informațiile necesare pentru a vă putea rezerva un concediu minunat în România. Grație noii noastre platforme, Travlocals.com, veți putea discuta direct cu gazda. Toate rezervările sunt necomisionate, iar cel mai bun preț este garantat.
Rezervând prin intermediul platformei noastre, ajutați la dezvoltarea unui proiect 100% românesc. În plus, cu ajutorul platformei, veți putea verifica singuri disponibilitățile, prețurile, facilitățile sau politica de rezervare.
Faceți scufundări, admirați căluții de mare și descoperiți o plajă sălbatică
Vama Veche este o rezervație naturală protejată, care are una dintre cele mai versatile si numeroase faune din Marea Neagră. Aici este locul cu cei mai mulți căluți de mare din România, care uneori eșuează pe plajă. Dacă dați de ei, puneți-i înapoi în mare.
Vă doriți să vedeți căluți de mare? Pentru a-i admira în toată splendoarea, mergeți la centrul de scufundări care se află la 3 minute de White Vama Veche, iar alături de instructori explorați apele mării.
Un loc deosebit și mai puțin cunoscut pe litoral este Rezervația Marină 2 Mai – Vama Veche. Aceasta este o arie naturală protejată din 1980, cu un aspect de coastă, ce redă imaginea unei plaje sălbatice. Este o splendoare să puteți privi așa ceva în realitate!
Zona este specială deoarece găzduiește peste 250 de specii de floră și faună marine, printre care căluți de mare, alge, pisici de mare și scoici rare. Aici se ajunge cu o barcă fără motor, pentru a nu pune în pericol habitatul. Cum în zonă nu este un ghid pentru a prezenta rezervația, acest articol vă poate fi sprijin pentru cunoaștere: https://www.totb.ro/foto-vama-veche-2-mai-inapoi-la-salbaticie/
Nu doar turiștii sunt fascinați de frumusețea Vamei, ci și celebra publicație The Guardian, care în 2008, într-un top al destinațiilor ce merită văzute la Marea Neagră a pus Vama Veche pe locul trei.
Când vă gândiți la Vama Veche, vă gândiți la libertate, la dimineți și nopți pe plajă, la dans cu tălpile goale prin nisip, la prieteni și la povești.
Dacă ar fi să depănați o amintire din Vamă, care ar fi aceea? Poate ar fi despre dormitul la cort pe plajă, despre focul de tabără și cântece la chitară, despre o iubire trecătoare sau o iubire de-o viață pentru ea, pentru mare.
Cine nu are amintiri din Vama Veche, ar trebui să își facă și spunem asta pentru că e atât de frumos ca în timpul ce se scurge să colecționați noi momente, nu să mergeți mereu în aceleași locuri. Știm că fiecare are înăuntrul său un spirit liber, aventurier, dați-vă frâu emoțiilor și simțiți-vă extraordinar pentru că despre asta e Vama.
White Vama Veche: cazare aflată aproape de plajă
White Vama Veche este un complex vile mediteraneene, situat la 250 de metri de plajă.
Acesta se afla într-o armonie perfectă cu natura, albul vilelor imitând spuma valurilor, iar de la ferestre și balcoane pare că înotați, atât de aproape se vedea marea.
În jur, zona verde amintește de conexiunea om – natură și de importanța de a sta cât mai mult afară. Dacă tot sunteți în grădină, în mijloc se află lounge bar-ul. Dimineața, la micul dejun, se servesc produse de patiserie, sucuri și cafele, iar gazdele propun turiștilor un pahar de vin și povești până-n noapte.
Dacă vă cheamă somnul, camerele cu patul confortabil și mobilierul modern vă așteaptă.
Pregătiți bagajele și porniți la drum!
Rezervați-vă singuri experiența!
Descoperiți un loc care vă va pătrunde în suflet – White Vama Veche. Faceți scufundări, admirați căluții de mare și fiți fascinați de rezervația naturală.
Experiența poate fi rezervata prin intermediul platformei Travlocals.com, direct de la gazdă, fără taxe și comisioane. Am construit aceste proiecte pentru voi. Doar folosind serviciile lor, veți susține strădania unor oameni faini care creează din vacanțele în România poarta spre dorința voastră de a călători doar pe aceste tărâmuri magice românești.